În epistola 1 Corinteni, apostolul Pavel acordă o atenţie deosebită harismei vorbirii în alte limbi. 1 Corinteni 12-14 ridică o problemă dificilă legată de înţelegerea darului vorbirii în altă limbă. Problema este reprezentată de faptul că în textul epistolei 1 Corinteni, Pavel se referă la două tipuri de vorbire în altă limbă: vorbirea în altă limbă ‒ ca rugăciune pentru zidirea personală şi vorbirea în altă limbă ‒ ca dar pentru zidirea altora. În acest articol, ne propunem să înţelegem şi să eliminăm aparenta contradicţie indusă de cele două tipuri de vorbire în altă limbă despre care scrie Pavel.
Apostolul Pavel se referă la patru funcţii ale vorbirii în alte limbi:
a. Mijloc de comunicare în taină cu Dumnezeu – 14:2. Pavel scrie: „cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu îl înţelege, şi cu duhul el spune taine”. Vorbirea în altă limbă este un mijloc prin care un credincios comunică cu Dumnezeu lucruri pe care alţi oameni nu le pot înţelege.
b. Mijloc de edificare spirituală personală – 14:4. După Pavel, „cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi”. Prin manifestarea harismei vorbirii în limbi, credinciosul se edifică spiritual, credinţa lui în Domnul fiind întărită.
c. Mijloc prin care este adusă închinare lui Dumnezeu – 14:17. Explicând conţinutul şi natura vorbirii în alte limbi, Pavel arată că prin intermediul acestei harisme se mulţumeşte lui Dumnezeu foarte frumos (14:16-17), duhul celui credincios se roagă (14:14) sau cântă (14:15).
d. Instrument prin care Dumnezeu transmite mesaje spre zidirea bisericii – 14:15; 14:26-28. Vorbirea în altă limbă este folosită de Duhul cu scopul de a transmite mesaje bisericii în vederea edificării spirituale a acesteia. În acest caz, vorbirea în altă limbă este însoţită de harisma tălmăcirii limbilor.
La o privire atentă asupra textelor pauline, din 1 Corinteni 12-14, se poate observa o aparentă contradicţie. Pe de o parte, Pavel ne spune că vorbirea în alte limbi este o harismă care se găseşte la îndemâna tuturor credincioşilor, ea putând fi dată fiecărui credincios. Texte referitoare la acest aspect avem în 14:5 („aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi) şi în 14:23 („şi toţi ar vorbi în alte limbi”). În plus, vorbirea în alte limbi este unul dintre semnele normative ale botezului cu Duhul Sfânt. Cartea Faptele Apostolilor arată lămurit că la botezul cu Duhul Sfânt, credincioşii au manifestat vorbirea în alte limbi (Fapte 2:4; 10; 46; 19:6). Pe lângă aceste trei texte, în care semnul vorbirii în alte limbi este prezent în mod explicit la botezul cu Duhul Sfânt, în Faptele Apostolilor, mai avem încă două texte în care manifestarea vorbirii în alte limbi este subînţeleasă ca fiind prezentă la botezul cu Duhul Sfânt (Fapte 8:14-19; 9:1-22). Scriptura arată clar că botezul cu Duhul Sfânt este pentru toţi credincioşii. Dacă botezul cu Duhul este pentru toţi credincioşii şi vorbirea în alte limbi este prezentă normativ la fiecare botez cu Duhul Sfânt, rezultă de aici că fiecare credincios poate vorbi în alte limbi şi că vorbirea în alte limbi este rânduită de Dumnezeu pentru toţi credincioşii.
Pe de altă parte, alte texte pauline ne lasă să înţelegem că vorbirea în alte limbi este dată doar unora dintre credincioşi. Pasaje legate de acest aspect avem în 12:10 („altuia felurite limbi”), 12:28-30 („Dumnezeu a rânduit în biserică […] pe cei ce au darul […] vorbirii în alte limbi. […] Toţi vorbesc în alte limbi?”), 14:27 („dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând”). Felul în care Pavel formulează aceste texte ne arată că harisma vorbirii în alte limbi nu este dată de Dumnezeu tuturor credincioşilor. Câtă vreme Pavel scrie „altuia felurite limbi” este limpede că acest dar nu este dat tuturor.
Contradicţia dintre cele două categorii de texte constă în faptul că în timp ce o categorie de texte ne lasă să înţelegem că harisma vorbirii în ale limbi este pentru toţi credincioşii, cealaltă categorie de texte susţine că vorbirea în altă limbă este rezervată doar unora dintre credincioşi. Întrebarea noastră este cum trebuie să înţelegem această aparentă contradicţie.
Observând cele două categorii de texte, trebuie să afirmăm că ambele ne mărturisesc adevărul. Prin urmare, în timp ce vorbirea în alte limbă este pentru toţi credincioşii, totuşi această harismă este numai pentru unii dintre credincioşi. Dar cum poate fi înţeles acest paradox? Teza pe care o susţin este că Pavel înţelege că harisma vorbirii în alte limbi este de două feluri: (a) vorbirea în altă limbă ca rugăciune şi (b) vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii. Prima dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă este pentru toţi credincioşii, iar a doua dimensiune a harismei este rezervată doar unora dintre credincioşi. În continuare, vom argumenta şi vom explica existenţa celor două dimensiuni ale harismei vorbirii în altă limbă.
a. Vorbirea în altă limbă ca rugăciune.
La această dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă, Pavel se referă în următoarele pasaje: 14:2; 14:4; 14:13-17; 14:18; 14:28. Potrivit acestor texte, harisma vorbirii în altă limbă are caracter de rugăciune adresată lui Dumnezeu, ea nefiind pentru oameni (14:2), are ca scop zidirea personală a celui care se roagă şi nu zidirea spirituală a bisericii (14:4), mesajul vorbirii este îndreptat de la credincios, prin Duhul, către Dumnezeu (14:2; 14:17) şi reprezintă o taină care nu este dată pentru a fi revelată celor din jur (14:2). Vorbirea în altă limbă ca rugăciune este făcută la iniţiativa credinciosului inspirat de Duhul (14:15) şi este un act de devoţiune către Dumnezeu prin care sunt aduse laude şi mulţumiri lui Dumnezeu (14:17). Harisma vorbirii în altă limbă ca rugăciune este primită la botezul cu Duhul Sfânt (potrivit textelor biblice care arată că vorbirea în altă limbă este semn normativ al botezului cu Duhul Sfânt) şi are caracter personal privat; manifestarea ei nefiind permisă de apostolul Pavel în cadrul adunărilor publice ale bisericii (14:28).
b. Vorbirea în altă limbă ca dar al Duhului pentru zidirea bisericii.
Această dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă este avută în vedere de Pavel în următoarele texte: 12:8-11; 12:28-30; 14:5; 14:13; 14:26-28. După textele de mai sus, harisma vorbirii în altă limbă nu este dată decât unora dintre credincioşi (12:10; 30; 14:27), este dată pentru zidirea spirituală a bisericii nu pentru zidirea personală a celui care manifestă harisma (12:7; 14:5; 12-13; 26-28). Vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii conţine un mesaj transmis de Dumnezeu pentru biserică, mesaj care este descoperit bisericii prin intermediul darului tălmăcirii limbilor, tălmăcire pe care o poate face fie cel care vorbeşte în altă limbă (14:5;13), fie o altă persoană din adunare (14:27). Trebuie să observăm că vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii, este însoţită întotdeauna de darul tălmăcirii limbilor, în timp ce vorbirea în altă limbă ca rugăciune se manifestă independent de lucrarea altor daruri spirituale. Un aspect foarte important legat de vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii este că această dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă are valoare profetică (14:5) şi manifestarea harismei este reglementată cantitativ – „să vorbească numai câte doi sau cel mult trei” (14:27). Având în vedere cele de mai sus, distincţia dintre cele două dimensiuni ale harismei vorbirii în altă limbă este următoarea:
Vorbirea în altă limbă ca rugăciune pentru zidirea personală:
Vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii:
În concluzie, harisma vorbirii în altă limbă conţine două dimensiuni diferite: vorbirea în altă limbă ca rugăciune şi vorbirea în altă limbă ca dar pentru edificarea bisericii. Prima dimensiune a harismei este rânduită pentru toţi credincioşii şi se primeşte la botezul cu Duhul Sfânt, ea putând să continue toată viaţa; a doua dimensiune a harismei este rânduită doar pentru unii dintre credicioşi, aleşi de Duhul, şi se primeşte la botezul cu Duhul Sfânt sau mai târziu, manifestarea ei fiind condiţionată de harisma tălmăcirii limbilor. Criteriul după care ne vom da seama că un credincios manifestă una dintre cele două dimensiuni ale harismei vorbirii în altă limbă este prezenţa darului tălmăcirii limbilor; absenţa darului tălmăcirii indică prezenţa harismei vorbirii în altă limbă ca rugăciune, iar prezenţa harismei vorbirii în altă limbă ca dar pentru zidire este însoţită întotdeauna de prezenţa darului tălmăcirii limbilor.
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte [...]
Poezie scrisă în perioada protestelor împotriva instituției Barnevernet din [...]
Ne-am dorit ca în Mongolia să existe un loc în care oamenii, creștini și necreștini să poată veni împreună, [...]
Un concept 
Programming 
Copyright © 2020 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.
