LIVE
LIVE

BLOG

Când e bună o prietenie?

Ioan Brie | 18 februarie 2017

Prietenia la care mă refer este prietenia dintre un băiat şi o fată. Nu mă refer aici la prietenie, în mod general, şi nici la prietenia care poate exista între doi sau mai mulţi oameni. Relaţia pe care o am în vedere este relaţia romantică dintre un băiat şi o fată, relaţie care presupune aprofundarea unui anumit soi de raportare şi sentimente împărtăşite reciproc.

Trebuie să observăm că în lumea în care trăim, tinerii necredincioşi se implică în relaţii de „prietenie” vinovată. Pentru lume, conceptul de prietenie a devenit un surogat al căsătoriei sau o altă formă de a defini concubinajul. Un tânăr creştin nu va trebui sub nicio formă să cultive o asemenea relaţie. Acest model lumesc de „prietenie” îl respingem cu hotărâre şi îl considerăm o încălcare gravă a voii lui Dumnezeu.

Notăm de asemenea că o familie puternică presupune existenţa unui timp de cunoaştere a celor care vor deveni soţi. Va trebui ca între cei doi să existe o cunoaştere în ceea ce priveşte familiile din care provin şi o cunoaştere personală în dimensiunea spirituală, intelectuală, emoţională şi biologică (avem în vedere aici cunoaşterea unor eventuale probleme de sănătate etc). Natura căsătoriei în Domnul impune o perioadă de prietenie a celor doi tineri, prietenie care se va suprapune, în ultima ei parte, cu logodna.

Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi că o relaţie de prietenie trebuie să se desfăşoare pe baza unor principii biblice. O prietenie sănătoasă va da naştere unei familii sănătoase. Ceea ce va deveni familia depinde de modul în care se desfăşoară prietenia. Binecuvântarea în viaţa de căsătorie nu se câştigă după ce te căsătoreşti, ci în perioada prieteniei. Binecuvântarea câştigată în perioada prieteniei şi a logodnei va trebui dezvoltată pe parcursul întregii căsătorii. Ceea ce faci în perioada prieteniei te va face să ai binecuvântarea lui Dumnezeu sau nu în viitoarea ta familie. În continuare, doresc să ofer câteva răspunsuri la întrebarea din titlul acestui articol.

1. O prietenie este bună, atunci când amândoi partenerii sunt credincioşi

Căsătoria trebuie să fie în Domnul şi tot aşa trebuie să fie şi prietenia. După cum nu este voia lui Dumnezeu ca un tânăr creştin să se căsătorească cu un tânăr necredincios, tot aşa nu e voia lui Dumnezeu ca între un tânăr creştin şi unul necredincios să existe o prietenie romantică. O prietenie binecuvântată de Domnul va uni doi tineri care au o relaţie personală cu Domnul Isus. Aici, numele de creştin nu este suficient. Încredinţează-te că potenţialul tău prieten are o relaţie personală cu Dumnezeu. Unii tineri îşi permit să înceapă o relaţie de prietenie cu tineri necredincioşi în speranţa că mai târziu vor deveni credincioşi. Nu te lăsa amăgit de gândul că prietenul tău se va pocăii mai târziu sau că te va lăsa la biserică după căsătorie. Prietenia cu cei necredincioşi te va eroda foarte repede din punct de vedere spiritual. Decide că vei începe o relaţie de prietenie doar cu cei credincioşi lui Isus.

2. O prietenie este bună, atunci când e bazată pe dragoste

La baza unei prietenii autentice, stă dragostea sinceră şi împărtăşită reciproc. La baza unei relaţii, pot fi găsite şi alte motivaţii cum ar fi: frumuseţea, pregătirea profesională, interesul material, cetăţenia etc. Dragostea adevărată nu se confundă cu plăcerea, romantismul sau pasiunea nebună. În lume, există multă confuzie când e vorba de a defini adevărata iubire. Nu tot ceea ce oamenii numesc dragoste este adevărată dragoste. Adevărata dragoste este însoţită de dovezi. În acest sens, 1 Corinteni 13:1-8 poate fi folosit ca un test foarte exact. Sfatul meu pentru tine este să iubeşti cu toată inima ta şi să verifici dacă iubirea îţi este împărtăşită. Nu te căsători cu persoana pe care o iubeşti, ci cu persoana care te iubeşte.

3. O prietenie este bună, atunci când are ca scop căsătoria

Singura justificare biblică a unei prietenii dintre un băiat şi o fată este căsătoria. Prietenia fără ţinta căsătoriei nu este în acord cu morala creştină. Flirtul e păcat. Caută să ai o relaţie de prietenie doar atunci când vrei să te căsătoreşti. Semnalez aici comportamentul unor adolescenţi care îşi justifică prieteniile începute la o vârstă fragedă cu motivaţia că ei doresc să se căsătorească. O asemenea justificare e mai mult decât infantilă. Sfatul meu pentru adolescenţii creştini este să se abţină de la a începe relaţii de prietenie romantică. Asemenea relaţii nu vă vor fi de niciun ajutor în viaţă. Cei care doriţi să faceţi altfel, vă veţi da seama mai târziu cât de mult aţi greşit. Începe o prietenie cu gândul de a te căsători şi asigură-te că eşti la vârstă potrivită şi îndeplineşti condiţiile necesare pentru a fi o bună soţie sau un bun soţ.

4. O prietenie este bună, atunci când e încuviinţată de Dumnezeu

Pentru un tânăr creştin, relaţia cu Domnul e mai presus de orice relaţie. Dacă Isus este Domnul tău, atunci va trebui să Îl implici din plin pe Isus în relaţia ta de prietenie. Una dintre greşelile frecvente făcute de către tineri este că ei se implică în relaţii de prietenie fără să se roage şi fără să primească acordul lui Dumnezeu. Sfatul meu pentru băieţi este ca mai înainte să ceară prietenia unei fete să caute călăuzirea Domnului în rugăciune şi să acţioneze în conformitate cu acordul divin. O fată creştină va trebui ca mai înainte de a accepta prietenia unui băiat să caute voia lui Isus. Ideea centrală este că o prietenie este bună, atunci când se întemeiază pe călăuzirea lui Dumnezeu căutată în rugăciune. Roagă-te şi posteşte pentru a avea călăuzirea lui Dumnezeu în alegerea viitorului partener de căsătorie. Niciodată să nu vă temeţi de ceea ce Domnul ar putea să vă ceară când e vorba de primirea acordului Său în relaţia de prietenie.

5. O prietenie este bună, atunci când e încuviinţată de părinţi

Astăzi, în lume, nu se pune prea mare valoare pe ceea ce spune un părinte. Nu tot aşa crede şi Domnul. Biblia vorbeşte despre autoritatea spirituală, pe care părinţii tăi o au asupra ta. Tu nu poţi să Îl respecţi pe Domnul şi pe părinţii tăi să îi dispreţuieşti. Biblia ne învaţă să ascultăm în Domnul de părinţi. Din perspectiva prieteniei, consider că o prietenie binecuvântată de Domnul trebuie să aibă şi binecuvântarea părintească. Nu începe relaţii de prietenie cu persoane care nu se bucură de trecere în faţa părinţilor tăi. În cazul în care te găseşti într-o stare de conflict în care tu eşti îndrăgostit de o persoană pe care părinţii tăi nu o acceptă, sfatul meu este să explici părinţilor tăi raţiunea alegerii tale, să asculţi eventualele lor obiecţii, să îţi asiguri părinţii de tot respectul tău şi să încerci să câştigi acordul lor. Dacă nu reuşeşti să depăşeşti impasul în care te găseşti, te rog să ceri ajutor din partea pastorului tău şi să îl implici în dialogul cu părinţii tăi. Principiul enunţat aici este că tu trebuie să acţionezi în armonie cu autoritatea pe care părinţii o au asupra ta.

6. O prietenie este bună, atunci când nu e prea lungă

O prietenie prea lungă va deveni o piedică pentru creşterea ta spirituală. O prietenie prea lungă e primejdioasă pentru amândoi. Condamnăm aici obiceiul unor tineri de a cultiva relaţii de prietenie care se desfăşoară pe durata mai multor ani de zile. Dacă circumstanţele vă permit să vă căsătoriţi, atunci căsătoriţi-vă repede. Dacă circumstanţele nu vă permit căsătoria, atunci stabiliţi împreună cu părinţii şi pastorul vostru termenii în care se va desfăşura prietenia voastră până la căsătorie. Dacă nu eşti la vârsta căsătoriei, sfatul meu pentru tine este să întrerupi relaţia de prietenie pe care o ai şi să nu mai începi alta până nu te vei găsi în circumstanţe favorabile căsătoriei. O prietenie prea lungă va duce la ispitirea voastră în plan sexual şi poate oferi rău prilej Diavolului. Din observaţiile mele, o prietenie mai scurtă de trei luni şi mai lungă de un an şi jumătate reprezintă pericole şi riscuri pentru cei implicaţi.

7. O prietenie este bună, atunci când e bazată pe standarde morale înalte

Domnul consideră o prietenie ca fiind bună, atunci când este păstrată în sfinţenie şi curăţie. Voia lui Dumnezeu este să ne ferim de curvie. Tu nu eşti imun la ispită. Dacă ai fi imun, atunci nu ai avea prietenă. Pentru a birui orice ispită, va trebui să stabileşti încă de la începutul prieteniei standarde morale înalte pentru relaţia voastră. Te sfătuiesc să stabileşti reguli foarte clare. Pune un hotar între voi în ceea ce priveşte implicaţiile fizice cum ar fi mângâierile, îmbrăţişările şi sărutul. Stabiliţi foarte clar teritoriul în care vă este permis de Biblie să locuiţi şi fiecare să rămână în „ţara” lui. Trebuie să realizezi că există o progresie a păcatului, că Diavolul are răbdare şi că ceea ce te împlineşte în prezent nu îţi va fi suficient mâine. Realizează că rişti să pierzi pentru totdeauna binecuvântarea Domnului în căsătorie, dacă te implici nepotrivit din punct de vedere sexual. Pentru protecţia voastră, vă rog să nu rămâneţi singuri în spaţii închise şi întunecate, evitaţi să rămâneţi singuri acasă, evitaţi să rămâneţi singuri în parc la ore târzii. Şi încă un sfat: pentru mai multă siguranţă, aşează prietenia ta sub supravegherea atentă a cuiva apropiat ţie. Dacă îl vei onora pe Dumnezeu în prietenia ta şi El te va onora în căsătorie.

8. O prietenie este bună, atunci când te creşte spiritual

O prietenie după voia lui Dumnezeu, trebuie să fie şi o binecuvântare spirituală. Binecuvântarea spirituală din timpul prieteniei se va prelungi şi după căsătorie. Dacă relaţia ta de prietenie te trage înapoi din punct de vedere spiritual, atunci ceva nu merge bine în relaţia în care eşti implicat. Pentru a avea o relaţie de prietenie benefică din perspectivă spirituală, atunci voi trebuie să studiaţi Biblia împreună, să vă rugaţi şi să postiţi împreună. Renunţaţi să mai rămâneţi implicaţi în relaţiile de prietenie care vă trag în jos de pe căile Domnului. Nu accepta să mai rămâi în relaţie cu cineva care nu are interes faţă de viaţa spirituală.

9. O prietenie este bună, atunci când se sfârşeşte prin căsătorie

Scopul final al unei prietenii sănătoase e căsătoria. Cu siguranţă, o prietenie eşuată nu poate fi considerată un divorţ, dar nici nu poate fi considerată o realizare măreaţă. O prietenie eşuată vorbeşte despre superficialitatea cu care ai început acea prietenie. Mă aştept ca din experienţele nedorite ale vieţii să înveţi cât mai mult şi să nu mai repeţi greşelile făcute. Ca principiu, o prietenie bună este o prietenie care începe cu gândul căsătoriei şi se încheie la altar.

În concluzie, dragi tineri, vă rog să realizaţi că viitoarea voastră familie depinde nu de ceea ce visaţi voi când că gândiţi la căsătorie, ci depinde de ceea ce faceţi voi pentru viitoarea voastră familie. Perioada prieteniei şi a logodnei este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii, dar şi o perioadă cu multe pericole. Îmi doresc ca prin prezentul articol să fi reuşit să semnalez câteva dintre aceste pericole şi să ofer o soluţie pentru a avea o prietenie fără regrete. Şi încă ceva; nu te îndrăgosti până nu eşti sigur că ai găsit persoana potrivită!

Arhivă


2017

decembrie  [1]octombrie  [1]iulie  [1]mai  [5]aprilie  [5]februarie  [6]ianuarie  [13]

Categorii


Familii  [3]Tineri  [7]Copii  [6]Misiune  [4]Credință  [7]Lumea de dincolo  [6]

Alte articole

05
02.17

Cum să lucrezi eficient cu tinerii

Dumnezeu a binecuvântat bisericile noastre cu mulţi tineri. Uneori, s-a afirmat că tinerii sunt viitorul bisericii. [...]

25
12.16

Am un frate mititel...

O poezie de Maria Luca. [...]

10
01.17

Jocuri pentru isteți

Se împart participanții în două echipe. Fiecare echipă extrage pe rând câte un bilețel dintr-un coș. Fiecare [...]

Un concept      Programming  

Copyright © 2020 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.