LIVE
LIVE

BLOG

Cum să lucrezi eficient cu tinerii

Ioan Brie | 05 februarie 2017

Dumnezeu a binecuvântat bisericile noastre cu mulţi tineri. Uneori, s-a afirmat că tinerii sunt viitorul bisericii. Dintr-un anumit punct de vedere, afirmaţia este adevărată, dar, privită din altă perspectivă, afirmaţia este greşită. Tinerii nu reprezintă biserica de mâine, ci reprezintă biserica de azi. În ziua răpirii ei la cer, biserica va cuprinde în sânul ei creştinii de toate vârstele. Provocările contemporane cu care se confruntă biserica din vremea noastră impun o atenţie deosebită, pe care biserica trebuie să o acorde tinerilor.

O biserică vizionară va acorda atenţie tinerilor şi va investi financiar în creşterea spirituală a acestora. O biserică în care tinerii sunt neglijați este ca o familie în care copiii sunt neglijați. Bisericile Penticostale din România au nevoie de o viziune proaspătă pentru tineri. În prezentul articol, ne propunem să aprofundăm această problemă şi să sugerăm o modalitate practică, prin care ar putea fi dezvoltată o lucrare eficientă cu tinerii la nivelul bisericii locale. Doresc să subliniez că principiile pe care le vom scoate în evidenţă reprezintă concluzii pe care le-am desprins din experienţa de 14 ani de păstorire a tinerilor Bisericii Penticostale Emanuel din Sibiu.

O lucrare dinamică cu tinerii la nivelul bisericii locale implică patru factori esenţiali: (1) un conducător vizionar al tinerilor şi o echipă de slujire consacrată; (2) părinţi maturi şi dedicaţi lucrării cu tinerii din biserică; (3) o biserică în care tinerii sunt susținuți și primesc atenție; (4) un pastor vizionar care să îi iubească pe tineri şi care să investească timp şi resurse pentru aceștia. De o importanţă majoră pentru lucrarea cu tinerii este conducătorul tinerilor. Din acest motiv, adresarea noastră va fi îndreptată cu preponderenţă către conducătorul tinerilor din biserica locală. Articolul nostru se va concentra pe ceea ce trebuie să fie şi să facă cel care lucrează cu tinerii. O lucrare eficientă cu tinerii presupune ca liderul să facă următorii şase paşi:

Pasul 1: Trebuie să fii un conducător de tineri dedicat

Cu alte cuvinte, trebuie să ai în vedere câteva aspecte:
(1) Caută-l pe Domnul din toată inima ta. Liderul tinerilor trebuie, în primul rând, să fie un om al lui Dumnezeu. Integritatea personală, viaţa de rugăciune, educaţia biblică sunt esenţiale pentru un conducător eficient. Rolul tău de conducător este să îi aduci pe tineri cât mai aproape de Domnul Isus. Trebuie să ştii că nu poţi să aduci pe nimeni mai aproape de Dumnezeu decât eşti tu. Viaţa ta spirituală se va reflecta în viaţa tinerilor care te urmează.

(2) Iubeşte-i pe tineri în mod necondiţionat. Tinerii sunt flămânzi de iubire; ei ştiu când cineva le organizează „programe” sau când îi iubeşte cu adevărat. Frustrările pe care le ai din cauza greşelilor tinerilor tăi nu trebuie să te facă să îi iubeşti mai puţin. Adevărata modelare a tinerilor se face în climatul iubirii necondiţionate. Dacă îţi iubeşti cu adevărat tinerii şi îţi pasă cu adevărat de ei, tinerii te vor urma şi te vor asculta.

(3) Caută să înţelegi tinerii din vremea noastră. Marea problemă a multora dintre noi este că nu reuşim să înţelegem generaţia tânără. Fiecare generaţie de tineri se confruntă cu probleme specifice, şi este caracterizată de o anumită tendinţă. Nu trebuie să încerci să încadrezi tinerii de astăzi în tiparele tinerilor din generaţia 1990 sau 2000. Vei fi eficient printre tineri în măsura în care vei înţelege provocările, problemele, preocupările şi aspiraţiile actualei generaţii de tineri. Este necesar să vorbeşti mult cu tinerii tăi şi să te informezi cu privire la problemele cu care se confruntă.

(4) Dezvoltă relaţii personale cu tinerii. Tinerii tânjesc după relaţii. Dacă tinerii te vor întâlni doar la biserică şi te vor vedea doar la programele religioase, iar tu nu vei avea o relaţie personală cu ei, nu vor avea încredere în tine. Încrederea se fundamentează pe relaţie. Va trebui să fii prietenos cu tinerii din biserica ta.

(5) Petrece timp cu tinerii tăi. Relaţiile tale cu tinerii depind de timpul pe care îl petreci cu ei. Va trebui să îi cauţi pe tineri, să te întâlneşti cu ei, să vorbeşti cu ei. Vă sugerez să organizaţi activităţi care să vă ţină împreună (călătorii misionare, activităţi sociale, excursii, jocuri, tabere de vară, conferinţe, activităţi recreative etc.). Ideea este că tinerii trebuie să te cunoască şi ca om, nu doar ca pe cel care le predică.

(6) Leagă relaţii bune cu familiile tinerilor. Părinţii tinerilor reprezintă un factor cheie pentru o lucrare de succes cu tinerii. Va trebui să faci tot ceea ce îţi stă în putere ca să câştigi suportul părinţilor. Părinţii trebuie să aibă încredere în tine. Sugerez să organizezi întâlniri cu tinerii la care să participe şi părinţii; poate fi o seară a părinţilor în care să fie abordată porunca a cincea sau altceva.

(7) Fii un model demn de urmat pentru tineri. Tinerii sunt în căutare de modele. Nu trebuie să le ceri tinerilor tăi să facă ceea ce tu nu faci. Credibilitatea ta depinde de felul în care reuşeşti să fii un model. Spre exemplu, la Sibiu, organizăm campanii de curăţenie în spaţiile publice din oraş. Nu îmi pot permite să le cer tinerilor să participe la aceste activităţi şi eu să nu mă implic. Puterea exemplului personal este mai mare decât puterea cuvântului rostit. Ceea ce faci şi ceea ce eşti grăieşte mai tare decât ceea spui.

Pasul 2: Trebuie să ai o bună legătură cu conducerea Bisericii

Mulţi lucrători cu tinerii au greşit pentru că nu au ţinut cont de relaţia lor cu conducerea bisericii lor. Una dintre problemele serioase cu care o biserică se poate confrunta este legată de conflictul dintre generaţia tânără şi generaţia mai în vârstă. Eu sunt convins că liderul de tineri are un mare rol în formarea unităţii dintre cei tineri şi cei vârstnici. Înţelepciunea celor vârstnici trebuie unită cu entuziasmul celor tineri. Veriga de legătură va fi echipa de la departamentul de tineri.

Pentru a avea o bună legătură cu conducerea bisericii tale va trebui să ai în vedere următoarele patru aspecte practice:

(1) Lucrează sub autoritatea spirituală a bisericii tale. Un bun conducător al tinerilor va lucra sub autoritatea spirituală a bisericii sale. Uneori, unii lideri au acţionat în dezacord cu autoritatea bisericii lor. Trebuie să ştii că atunci când nu mai rămâi sub autoritatea bisericii tale, de fapt, nu mai rămâi sub autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu a binecuvântat pe cei răzvrătiţi. Trebuie să ştii că autoritatea ta spirituală în faţa tinerilor depinde de autoritate pe care o recunoşti asupra ta. Nimeni nu are mai multă autoritate spirituală decât recunoaşte asupra sa.

(2) Comunică viziunea ta cu pastorul şi comitetul bisericii tale. O lucrare bună cu tinerii depinde şi de comunicarea bună cu conducerea bisericii tale. Pastorul tău nu trebuie să aibă motive de îngrijorare privitore la direcţia în care se îndreaptă tinerii din biserică. Un lider al tinerilor înţelept va comunica cu pastorul său viziunea pe care o are, proiectele pe care doreşte să le dezvolte şi toate aspectele esenţiale ale lucrării cu tinerii. Trebuie să ştii că lipsa de sprijin din partea pastorului sau a comitetului bisericii se poate datora lipsei de comunicare şi neîncrederii care rezultă din lipsa de comunicare. Încrederea cu care te investeşte conducerea bisericii depinde de comunicarea pe care reuşeşti să o ai cu ea. Nu trebuie să aştepţi ca fraţii din conducere să te abordeze, va trebui să ai iniţiativa comunicării cu ei. Cu cât vei comunica mai prompt şi mai bine, cu atât vei fi mai eficient.

(3) Dezvoltă o lucrare cu tinerii în armonie cu viziunea bisericii tale. Viziunea ta ca lider al tinerilor nu trebuie să fie în dezacord cu viziunea bisericii tale. Fiecare biserică locală are un anumit specific, are o identitate a ei. Viziunea lucrării cu tinerii trebuie să fie în acord cu identitatea şi viziunea bisericii locale. Fiecare biserica locală are o anumită viziune cu privire la închinare, la muzică, la spiritualitate, la vestimentaţie, la relaţia dintre fraţi, la legăturile cu alte biserici etc. Un lider de tineri înţelept va lucra ci aceștia în acord cu viziunea bisericii sale. Direcţia în care se va mişcă tinerii bisericii tale trebuie să fie aceeași cu direcţia în care se mişcă biserica ta. Orice dezacord în această zonă poate duce la conflicte care vor afecta creşterea spirituală a tinerilor şi a bisericii.

(4) Caută necontenit unitatea Bisericii prin bunele relaţii dintre generaţii. Ca lucrător cu tinerii va trebui să îţi propui să aduci laolaltă generaţiile prezente în biserică. Unitatea bisericii depinde de felul în care generaţiile se acceptă şi se înţeleg. Va trebui să ai în vedere să construieşti în inima tinerilor tăi un puternic sentiment de respect faţă de cei mai în vârstă, faţă de părinţi şi faţă de bunici. Vei iniţia proiecte şi activităţi care îi vor apropia pe cei tineri de cei vârstnici. Vei vorbi despre importanţa unităţii între generaţii şi vei căuta să fii un exemplu personal demn de urmat.

Pasul 3: Trebuie să ai o echipă

Reuşita în lucrarea cu tinerii depinde de munca în echipă. Domnul Isus ne-a oferit modelul lucrului în echipă, atunci când el a chemat la sine pe cei doisprezece apostoli şi pe cei şaptezeci de ucenici. Domnul Isus nu a vrut să facă singur lucrarea. Cu privire la raportul cu echipa de lucru, ca lider trebuie să fii atent la următoarele aspecte:

(1) Oricât de pregătit, de priceput şi însoţit de Domnul ai fi, tu nu poţi face singur toată lucrarea. Trebuie să fii conştient de limitele pe care le ai şi să recunoşti darurile pe care Domnul le-a pus în cei de lângă tine. Va trebui să te rogi ca Domnul să te călăuzească spre acei tineri care ar putea să te ajute şi să completeze, prin darurile lor, nevoile lucrării cu tinerii din biserica ta.

(2) Lucrează la formarea tinerilor ca viitori slujitori. O echipă eficientă nu se formează peste noapte. Este nevoie să investeşti mult timp şi multă muncă duhovnicească în formarea celor de lângă tine. Va trebui să te apropii de câţiva dintre tinerii tăi, să formaţi un grup de ucenicie, să studiaţi Biblia şi să vă rugaţi împreună. Cere în rugăciunile tale călăuzirea Duhului Sfânt în alegerea echipei. Atunci când îţi alegi echipa de slujire este foarte important să te uiţi la abilităţile şi darurile lor personale ale fiecăruia, dar mai important decât aceasta este să te uiţi la viaţa lor spirituală, la integritatea lor morală, la seriozitatea şi dedicarea lor față de Dumnezeu.

(3) Delegă responsabilităţi şi altor tineri. Lucrul în echipă presupune delegarea responsabilităţilor şi investirea cu autoritate în respectivele domenii de activitate. Va trebui să descoperi domeniul de slujire care se potriveşte fiecăruia şi să delegi responsabilităţi în respectivul domeniu. Unii dintre tineri se vor potrivi slujirii prin cântare, alţii predicării Cuvântului, alţii conducerii grupelor mici de părtăşie şi studiu, alţii se vor potrivi compartimentului tehnic, alţii vor avea pe inimă lucrarea de mijlocire în rugăciune, vizitarea bolnavilor, evanghelizarea interpersonală, lucrarea cu copii sau slujirea misionară. Unii dintre ei au abilităţi de organizator, alţii capacităţi de administrare a unei pagini web şi alţii abilităţi literare şi de redactare a unei reviste. Un conducător al tinerilor eficient va identifica înzestrările acestora şi îi va asimila în echipa de slujire, delegând responsabilităţi în funcţie de darurile şi abilităţile date de Domnul fiecăruia.

(4) Dacă vrei să ai oameni pregătiţi pentru lucrare, trebuie să fii gata să îi laşi să greşească sub ochii tăi şi să fii gata să le suporţi stângăciile. Nimeni nu se naşte învăţat. Fiecare slujitor are o perioadă de formare. Obişnuiesc să spun că experienţa în lucrare este formată din suma propriilor greşeli. Formarea unei echipe omogene presupune ca liderul să le permită celor din echipă să slujească alături de el, chiar dacă această slujire va fi caracterizată de stângăcie şi de greşeli. Un conducător consacrat va fi alături de oamenii săi şi atunci când aceştia greşesc. Corectează-ţi colegii de echipă atunci când greşesc, dar fii atent să vadă nu doar că ai observat că au greşit, ci şi că îi iubeşti cu adevărat şi că îţi doreşti creşterea lor spirituală. Trebui să fii prieten cu cei din echipa ta. Adevărata formare a echipei se face în atmosfera prieteniei sincere şi a dedicării comune pentru Domnul.

Pasul 4: Liderul trebuie să aibă o viziune clară

Ca lider al tinerilir, trebuie să ştii că orice lucrare mare începe cu o viziune mare; că succesul de mâine depinde de planificarea de astăzi. Prin viziune, înţelegem capacitatea de a vedea mai departe, de a vedea ceva ce acum nu este, dar poate fi. Viziunea este reprezentată de abilitatea de a vedea ceea ce doreşte Dumnezeu să faci în lucrarea ta, este capacitatea de a vedea obiectivele pe care trebuie să le atingi. O viziune eficientă pentru tinerii din biserică se caracterizează prin următoarele trăsături: (1) este centrată pe scopurile lui Dumnezeu pentru Biserică ; (2) este determinată de nevoile reale ale tinerilor; (3) stabileşte obiective concrete; (4) aplică o strategie de implementare clară şi (5) identifică resursele necesare.

Întotdeauna o viziune clară identifică obiective clare. Obiectivele trebuie să fie stabilite pe termen scurt şi pe termen lung. Cele pe termen scurt se referă la o perioadă de cel mult un an, iar cele pe termen lung se referă la întreaga generaţie a tinerilor. Timpul în care un lucrător cu tinerii are în grijă o generaţie de tineri este de aproximativ cinci ani. După această perioadă, în general, generaţia de tineri din biserică se înnoieşte; copiii devin adolescenţi; adolescenţii devin tineri; tinerii merg spre căsătorie şi devin familişti.

Pentru a exemplifica modul în care trebuie identificate obiectivele, voi face referire la obiectivele pe termen scurt şi pe termen lung ale departamentului de tineri din Biserica Penticostală Emanuel din Sibiu:

Obiective pe termen scurt: (1) revigorarea spirituală a fiecărui tânăr din Biserica Emanuel, prin eliminarea lucrurilor lumeşti din inima tinerilor: TV, muzică necreştină, internet, mass-media necreştine etc; (2) întărirea unităţii tinerilor Bisericii Emanuel; (3) integrarea grupului adolescenţilor în cadrul lucrării tinerilor Bisericii Emanuel; (4) organizarea tinerilor Bisericii pe departamente de activitate; (5) formarea de grupe de tineri în cadrul cărora să fie cuprinşi toţi tinerii Bisericii noastre; (6) organizarea de proiecte evanghelistice în spaţii publice şi a unor programe specifice de vară: tabere; excursii; călătorii evanghelistice şi misionare; proiecte de rugăciune.

Obiective pe termen lung: (1) tineri cu inima întreagă predată Domnului; (2) tineri pasionaţi de viaţa de rugăciune; (3) tineri botezaţi cu Duhul Sfânt şi echipaţi cu darurile Duhului, implicaţi in misiunea bisericii; (4) tineri adânc preocupaţi în a nu se potrivi lumii în conduită, vorbire, vestimentaţie, comportament, ci sfinţi în toată purtarea lor; (5) întoarcerea multor tineri din lume la Domnul Isus şi conducerea la credinţa în Domnul a fiecărui adolescent din familiile credincioşilor; (6) asigurarea unui mediu plin de dragoste şi acceptare care să le formeze tinerilor un puternic sentiment al apartenenţei faţă de biserică; (7) tineri responsabili în biserică: slujitori şi închinători adevăraţi.

Trebuie să facem observaţia că o viziune corectă pentru lucrarea cu tinerii va fi întotdeauna în acord cu viziunea lui Dumnezeu pentru biserica sa şi în acord cu viziunea bisericii locale. Lucrătorul cu tinerii nu trebuie să dezvolte o viziune divergentă faţă de viziunea mai largă a bisericii de care aparţine. Succesul liderului de tineri depinde de modul în care reuşeşte să se armonizeze cu viziunea bisericii locale şi să o dinamizeze.

Pasul 5: Liderul trebuie să aibă o strategie practică

O viziune clară necesită o strategie de implementare practică. Viziunea îţi arată unde trebuie să ajungi, iar strategia îţi arată cum să ajungi acolo.

O strategie eficientă pentru lucrarea cu tinerii din biserica locală trebuie să fie caracterizată de patru elemente: (1) lucru în echipă; (2) delimitarea unor departamente de activitate; (3) delegarea responsabilităţilor către membrii echipei; (4) darea de seamă cu privire la felul în care fiecare membru al echipei îşi îndeplineşte responsabilităţile încredinţate.

Cu privire la împărţirea pe departamente a lucrării cu tinerii, este important să aveţi în atenţie următoarele departamente: (1) misiune şi evanghelizare; (2) grupele mici de tineri; (3) rugăciune şi post; (4) închinare prin muzică, (5) întâlniri publice şi conferinţe; (6) implicare socială; (7) tabere şi activităţi de vară; (8) mass-media - aici sunt incluse tipărirea unei reviste a tinerilor şi administrarea unei pagini web a bisericii.

Un loc important în strategia de lucru cu tinerii din Biserica Emanuel din Sibiu îl ocupă taberele de tineri. Nu mă refer aici la participarea în tabere organizate la nivel naţional, deşi, cu siguranţă, şi aceste tabere pot fi folositoare. Mă refer la tabere organizate de biserica locală, cu tinerii bisericii locale şi în acord cu viziunea bisericii locale. O tabără reuşită va fi caracterizată de o bună organizare, o temă clară, un program eficient şi o disciplină riguroasă din partea participanţilor. Deşi elementul legat de recreaţie şi odihnă nu este de neglijat, într-o tabără creştină accentul trebuie să cadă pe trei lucruri majore: (1) studiul biblic; (2) rugăciunea – în taberele noastre organizăm lanţuri de rugăciune de câteva zile, tinerii urmând să se roage pentru subiecte concrete în orele din zi şi din noapte, după o planificare anterioară; (3) cultivarea relaţiilor de părtăşie.

Viziunea noastră pentru tabere este să fie organizate în spaţii care să permită cazarea în camere şi servirea a trei mese pe zi. Biserica Penticostală Emanuel din Sibiu organizează două sau trei asemenea tabere pe an (câte una primăvara, vara şi toamna), tabere pe care le susţine financiar în mod consistent. Observaţia mea este că impactul taberelor asupra vieţii spirituale a tinerilor este major. Le sugerez bisericilor locale şi liderilor de tineri să nu neglijeze influenţarea spirituală a tinerilor prin intermediul taberelor.

Pasul 6: Liderul trebuie să dezvolte proiecte concrete

Viziunea şi strategia de lucru sunt implementate în mod practic prin intermediul unor proiecte concrete. Proiectele concrete se referă la activităţile şi acţiunile practice pe care le faceţi împreună cu tinerii din biserică. O lucrare eficientă cu tinerii presupune o echipă vizionară, care îşi transpune viziunea în practică, cu ajutorul unei strategii clare şi prin dezvoltarea unor proiecte concrete.

Nu cred că în fiecare biserică trebuie făcute aceleaşi lucruri. Realitatea de pe teren ne arată că ceea ce se potriveşte într-o biserică nu se potriveşte în alta; că ceea ce e potrivit la oraş nu e la fel de potrivit la sat; că ceea ce a dat rezultate într-o generaţie nu mai e relevant pentru o altă generaţie. Ideea e că liderul tinerilor trebuie să se roage Domnului pentru călăuzirea înspre cele mai bune proiecte, să se sfătuiască cu echipa de lucru şi cu pastorul bisericii locale şi să aplice în lucrarea cu tinerii doar ceea ce este potrivit şi duce la zidirea bisericii. În lucrarea noastră cu tinerii, am folosit multe idei din lucrarea altora, dar nu am aplicat nimic fără să adaptăm la situaţia noastră şi fără să ne asigurăm că ceea ce facem va fi bine primit.

În continuare, doresc să vă ofer câteva idei practice de proiecte care ar putea fi aplicate în lucrarea cu tinerii din rândul bisericilor penticostale. Cele mai multe dintre aceste proiecte au fost aplicate în lucrarea cu tinerii din Biserica Penticostală Emanuel din Sibiu.

(1) Seara săptămânală a tinerilor. Este necesar să aveţi o seară pe săptămână consacrată pentru întâlnirile tinerilor. La aceste întâlniri, tinerii se vor ruga împreună, vor cânta şi vor învăţa cuvântul Domnului în acord cu nevoile lor specifice.

(2) Organizarea pe grupe. Tinerii simt nevoia de a aparţine unui grup. Nevoia de asociere este una dintre cele mai profunde nevoi umane. Creşterea spirituală a tinerilor depinde de părtăşia lor sănătoasă cu alţi creştini. Aţi putea gândi împărţirea tinerilor din biserică în grupe care să se întâlnească săptămânal, în case. Aceste grupe trebuie să fie conduse de tineri pregătiţi pentru lucrarea cu tinerii.

(3) Organizarea de tabere de tineri. Despre oportunitatea organizării taberelor de tineri, am vorbit anterior. Aici mai adaug că este necesar să fie organizate tabere pe vârste specifice (adolescenţi, tineri, familii tinere). Pot fi organizate tabere pentru rugăciune, pentru studiu biblic sau tabere evanghelistice.

(4) Excursii cu tinerii din Biserică. Mă refer aici la scurte ieşiri în aer liber sau scurte călătorii pe munte. Scopul acestor întâlniri este de a întări relaţiile dintre tineri şi de a încuraja unitatea. Pot fi organizate excursii cu bicicletele. Am observat ca asemenea ieşiri în aer liber aduc un plus de prospeţime.

(5) Agapă cu tinerii. Scriptura ne arată că primii creştini luau deseori masa împreună. Părtăşia la masă poate să încurajeze creşterea spirituală a tinerilor şi să creeze cadrul pentru rezolvarea unor probleme spirituale şi relaţionale profunde.

(6) Întâlnirea cu părinţii. Întâlnirea ar putea fi organizată cu ocazia zilei de 8 martie. La această întâlnire, se poate discuta despre relaţia copii-părinţi sau despre alte probleme de interes comun. În cadrul acestor întâlniri liderul de tineri va câştiga sprijinul părinţilor pentru lucrarea cu tinerii din biserica locală.

(7) Conferinţe de tineri. Aceste conferinţe ar putea fi organizate la nivel local, zonal, judeţean, sau interjudeţean. Avantajul acestor conferinţe constă în faptul că ele aduc laolaltă mai mulţi tineri din biserici diferite şi că oferă sentimentul apartenenţei la un grup mai mare.

(8) Implicarea tinerilor în misiune şi evanghelizare. Aici pot fi gândite proiecte de evanghelizare în aer liber, în parcuri sau alte zone publice. Sugerez implicarea tinerilor în evanghelizări pe sate, în evanghelizarea copiilor în locuri de joacă. Ar putea fi organizate călătorii misionare de scurtă durată.

(9) Organizarea de campanii de curăţenie în spaţiile publice din localitate. În ultimii ani, am organizat proiectul „Un oraş curat”. În cadrul acestui proiect, tinerii din biserică, îmbrăcaţi în tricouri roşii au ieşit în oraş cu scopul de a face curăţenie în anumite zone problemă. Proiectul are un impact foarte mare la public. Pe lângă cei care fac efectiv curăţenie, am organizat câteva echipe de evanghelizare care urmau să vorbească trecătorilor despre Domnul şi să ofere materiale evanghelistice. La acest proiect, se poate colabora cu presa. În ultimii ani, la Sibiu, acest proiect a atras foarte mulţi voluntari şi a fost mediatizat în presa locală.

(10) Proiecte sociale. Aici pot fi incluse vizitele la spital sau la aziluri, vizitarea celor vârstnici, ajutorarea celor săraci sau implicarea socială în zone calamitate.

(11) Proiectul „Adoptă-ţi un bunic”. Tinerii din biserică ar putea fi încurajaţi să aibă în grijă o persoană vârstnică din biserică, din azilul de bătrâni sau din comunitatea locală ‒ persoană pe care să o „adopte” ca bunic. Tinerii vor păstra o legătură strânsă cu persoana vârstnică, o vor ajuta la cumpărături, la treburi casnice, o vor vizita la spital, la azil sau în alte circumstanţe de viaţă.

(12) Publicarea unei reviste a bisericii locale sau a tinerilor şi administrarea paginii de internet a bisericii.

Aceste proiecte concrete reprezintă doar câteva propuneri pe care să la aplicaţi în cadrul lucrării voastre de tineri. Cu siguranţă, Duhul Domnului vă va călăuzi şi vă va arăta ce trebuie să faceţi în situaţia voastră specifică. Ce trebuie să ştim este că o lucrare eficientă cu tinerii nu vine de la sine, ea necesită multă muncă şi disciplină spirituală.

Închei acest articol cu un gând pentru colegii pastori din bisericile locale. Sfatul meu este să acordaţi o mare atenţie lucrării cu tinerii din bisericile pe care le păstoriţi. Nu trebuie să lăsaţi tinerii din biserică în grija oricui. Este foarte important să investiţi timp şi alte resurse în formarea liderilor de tineri şi să vă asiguraţi că aceștia lucrează în acord cu viziunea bisericii. Buna dumneavoastră relaţie cu liderii tinerilor va asigura un climat de unitate în biserică şi va atenua, sau chiar elimina, conflictul dintre generaţii. Neglijenţa manifestată în acest domeniu poate fi sămânţă de greutăţi viitoare pentru slujirea pastorală. Şi încă un gând, sprijiniţi financiar lucrarea cu tinerii din bisericile pe care le păstoriţi.

Arhivă


2017

decembrie  [1]octombrie  [1]iulie  [1]mai  [5]aprilie  [5]februarie  [6]ianuarie  [13]

Categorii


Familii  [3]Tineri  [7]Copii  [6]Misiune  [4]Credință  [7]Lumea de dincolo  [6]

Alte articole

16
12.17

Emanuel – Dumnezeu este cu noi

Profeția lui Isaia ne spune că nașterea lui Isus realizează și confirmă că Dumnezeu este cu noi. Cum ar trebui [...]

15
02.17

Divorț și recăsătorire în Scriptură

Perioada postmodernă a adus cu ea dificultăți şi provocări majore pentru familia contemporană. Asistăm, astăzi, [...]

28
04.17

Dumnezeu răspunde (1)

Fără nicio îndoială, Dumnezeu este prezent în viețile copiilor Lui, iar acest lucru este vizibil prin faptul că [...]

Un concept      Programming  

Copyright © 2020 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.